Veste proastă pentru fostul președinte al LPF. Decizia Curții de Apel a fost anunțată acum câteva minute

Veste proastă pentru fostul președinte al LPF. Decizia Curții de Apel a fost anunțată acum câteva minute
Publicat: 05/08/2015, 14:41

Curtea de Apel București a respins o contestație făcută de Dumitru Dragomir și a menținut o decizie a Tribunalului București (instanța de fond) prin care i-a fost prelungit controlul judiciar.

Dumitru Dragomir a cerut judecătorilor ridicarea controlului judiciar, deoarece vrea să meargă pe 4 septembrie la Budapesta, pentru a asista la meciul de fotbal dintre România și Ungaria din preliminariile Campionatului European din 2016, însă are interdicția de a părăsi teritoriul României.

Fostul șef al LPF a fost trimis în judecată în noiembrie 2014, sub control judiciar, pentru evaziune fiscală, delapidare, complicitate la evaziune fiscală, la delapidare și spălare a banilor, infracțiuni ce ar fi avut drept urmare și diminuarea corelativă a patrimoniului Ligii cu suma de aproximativ 2,8 milioane de euro.

Împreună cu Dumitru Dragomir au fost trimiși în judecată alte 42 de persoane de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii iunie 2011, Dumitru Dragomir, în calitate de președinte al LPF, i-a determinat, cu intenție, pe membrii Adunării Generale a LPF să aprobe încheierea unui contract de mandat cu SC Capital Properties SRL, în vederea vânzării drepturilor de televiziune aferente pachetelor 3, 4, 5, 6, 7 și 9 pentru sezoanele competiționale 2011/2012, 2012/2013, 2013/2014, cunoscând faptul că prestațiile înscrise în contractul de mandat respectiv nu aveau să fie executate în fapt (aceste prestații nemaiputând fi, de altfel, executate, întrucât oferta SC RCS RDS SA fusese deja depusă).

„În urma încheierii, în aceste condiții, a contractului de mandat nr. 2963/27.06.2011, în perioada 2011-2013, inculpatul Dumitru Dragomir a plătit, în mod succesiv, în numele LPF, în contul SC Capital Properties SRL (reprezentată de inculpatul Mihai Corbu) un comision în sumă totală de 12.102.648 lei — în trei tranșe eșalonate pe trei ani — respectiv 2011, 2012 și 2013”, susține Parchetul.

Procurorii declară că activitatea infracțională desfășurată de Dumitru Dragomir a avut drept urmare și diminuarea corelativă a patrimoniului LPF cu suma de aproximativ 2.800.000 euro, iar sumele transferate de LPF în contul SC Capital Properties SRL au fost virate ulterior de Mihai Corbu și Alexandru-Mădălin Radu-Arhire, mai întâi, în conturile unor societăți comerciale de „tranzit”, iar din acestea în conturile unor societăți comerciale cu comportament de tip „fantom㔠— controlate de Tiberiu-Constantin Negoescu și Cristian-Nicolae Păun, de unde au fost retrase în numerar și restituite „la sacoșă” dispunătorilor plăților.

„De asemenea, în cursul anului 2013, în baza aceleași rezoluții infracționale, inculpatul Dumitru Dragomir, în calitate de președinte al LPF, a înregistrat în documentele contabile ale LPF, precum și în celelalte documente legale (declarații fiscale) operațiuni fictive constând în achiziții nereale de servicii în valoare de 3.250.800 lei de la SC Capital Properties SRL, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și cauzând un prejudiciu estimat bugetului de stat în cuantum total de 1.300.320 lei”, arată Parchetul, scrie Agerpres.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc....
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...